Asociatia de Turism Ecologic "Camena"

Svinecea Mare

Denumirea turei: Svinecea Mare

Data turei: 2 iunie 2012

Durata: 3h30’

Distanta: 6 km (cu pornire din Rudaria Mare, 3 km amonte de confluenta cu Rudaria Mica)

Diferenta de nivel: 500 m

Marcaj: fara

Descrierea traseului: Impaduriti in cea mai mare parte si ocupand aproape tot sudul Banatului, staviliti doar de Dunare, Muntii Almajului reprezinta o zona destul de putin abordata de amatorii de drumetii. Lipsa hartilor, a ghidurilor de drumetie, spatiile impadurite uriase – iata cauzele unei circulatii turistice reduse. Cateva zone polarizeaza interesul insa: vaile sudice, debitoare Dunarii, promovate de includerea lor in Parcul Natural Portile de Fier si vecinatatea Clisurii Dunarii, pe de o parte, si zonele nordice, la limita cu depresiunea Bozovici – Iablanita, “Tara Almajului”, cum mai este denumita, ea insasi un culoar de acces turistic spre Muntii Aninei, Cheile Nerei si chiar Semenic, pe de alta parte.
Ne putem bucura insa de adevarate zone de salbaticie in acesti munti, de liniste, de intalniri emotionante cu animalele padurii. Putem sa ne incumetam, cu bicicleta sau cu cortul in spate, sa traversam crestele sinoase si destul de joase ale Almajului, trecand din Valea Dunarii in Tara Almajului, urmarind insa cu atentie labirintul de drumuri forestiere al acestor munti, pe vaile Sarcastitei, Crivitei, Ieselnitei, Malei, Mraconiei, etc.
In ciuda culmilor rotunjite, destul de joase si acoperite de paduri, gasim si in aceasta parte a Carpatilor un varf calcaros, care domina zonele din jur, cel mai inalt punct al acestor munti – varful Svinecea Mare, 1224 m.

In zona acestui varf ajung mai multe drumuri forestiere ce strabat tinuturile Almajului, drumuri ce ne ajuta sa accedem facil, cu mijloace auto, scutind oboseala si timp. Noi am pornit dinspre nord, din satul Eftimie Murgu, insa accesul se poate face (mult mai lung) si dinspre comuna Ieselnita, situata pe malul Dunarii.
In Eftimie Murgu se ajunge pe un drum local ce se ramifica din drumul national Oravita – Bozovici – Iablanita.
In afara de a fi un punct de pornire spre Svinecea, localitatea este mult mai cunoscuta datorita ansamblului de mori de apa amplasate pe paraul Rudaria, amonte de sat. Acest ansamblu – rezervatie mulinologica (alaturi de altele din Tara Almajului la Prigor, Bania, Prislop sau Ravensca) este amplasat chiar langa sat, la intrarea in Cheile Rudariei. In numar de 22, morile sunt inca functionale, semnalizate si puse in valoare de alei comode de acces. In plus, primii 4 km de drum de pe valea Rudariei sunt asfaltati, accesul fiind astfel posibil cu orice mijloc de transport, in orice anotimp.
Drumul pe valea Rudariei poate fi parcurs cu autoturisme in sezonul cald. Parcurgem circa 12 km pana in locul in care raul se desparte in 2 brate: Rudaria Mica (in dreapta, cum urcam dinspre Eftimie Murgu) si Rudaria Mare (in stanga). Fiecare dintre aceste vai poate fi folosita ca drum de acces. Noi am urcat pe Rudaria Mare si descrierea traseelui o facem tot pe aici.
Valea este ceva mai ingusta, sectoarele de defileu fiind evidente pe urmatorii 3 km. Dupa circa 3 km de la confluenta celor 2 Rudarii, in dreapta, se deschide un drum forestier ingust, blocat uneori de o bariera. De aici accesul auto este posibil doar cu masinile de teren. Incepem sa urcam pe acest drum, ce traverseaza zone de padure extrem de deasa. Paraiase curg uneori chiar prin mijlocul drumului, spaland pietrisul si lasand santuri in urma. Drumul incepe sa urce, in pante mai lungi si face cateva bucle pe coastele muntelui. Ajungem dupa circa 1h – 1h 30’ intr-o zona mai deschisa, deasupra vaii. Cumva in spatele nostru, se zareste deja varful, punctat de stancarii calcaroase. Urmam drumul inca 10 minute pentru a mai castiga altitudine desi pare ca ne indeparteaza de tinta drumetiei. Cotim la dreapta si in urcus usor, ajungem la marginea unei foste defrisari, situate in dreapta drumului.
Parasim aici drumul si incepem sa urcam prin defrisare. Coasta muntelui este presarata cu molizi aflati in crestere – pana in 2 m inaltime, grupati in zone mai dese sau razletiti. Exista si cateva poteci pe care putem urca, tinta noastra fiind liziera padurii, situata mai sus, la cateva sute de metri.
Ajunsi la marginea padurii, cautam un drumeag de caruta ce vine de undeva din stanga, din zona unui platou usor bombat (o continuare a defrisarii mentionate), unde zarim o antena a politiei de frontiera (stalp metalic de cca 30 m inaltime, ancorat cu cabluri). Drumul odata gasit, apucam la dreapta pe el, intrand in padure. Imediat vom gasi si un marcaj mai ciudat (banda verde orizonatala, flancata de benzi albe), pe care il putem urma cu incredere. El insoteste drumul pana in varf.
Coboram usor prin padure, traversam un ogas si apoi incepem sa urcam, destul de lent. Urcusul se aspreste in partea finala, in apropierea varfului, poteca se ingusteaza si merge apoi relativ pe curba de nivel, pe fata sud-estica a muntelui. Suntem sub abrupturile calcaroase zarite la inceputul traseului, pe care le avem in dreapta insa padurea inchide vederea spre varf. O sageata verde ne indica spre dreapta. Putem urca pe aici spre varf, pe o panta destul de abrupta, care ne scoate sub creasta. Prindem unul dintre hornurile ce se deschid si cu putina indemanare, ne cataram pe culme. De aici, la stanga, in 5 minute suntem chiar pe varf.

Ceea ce face deosebit acest loc este perspectiva extrem de larga oferita de la o altitudine atat de joasa. Fiind inconjurat de zone insa si mai joase, zarile se deschid catre muntii mai inalti de la nord si est.
Turul de orizont incepe, spre nord, cu platoul usor ondulat al Semenicului, punctat de siluetele releelor de pe varf. Mai la dreapta, spre est, se zaresc culmile aspre, inalte, ale Tarcului, continuate cu creasta usor rotunjita a Muntilor Cernei (care mascheaza Godeanu), punctata de cateva puncte mai rasarite: Vlascu si Arjana. Peste deschiderea Vaii Cernei zarim Oslea din Valcan iar mai aproape, in unghiuri descendente, Muntii Mehedinti. Doar intre acestia si valea Dunarii se interpun cateva platouri mai inalte ale Almajului – grupa de munti in care ne si aflam – fragmentand continuitatea culmilor. Este vorba de Cherbelezu, Teiul Mosului si Cioaca Mare (impadurite).
Peisajul estic si sudic este dominat de muntii mai inalti de dincolo de Dunare – Miroc si mult mai departe, Stara Planina. Se zaresc, asemenea unor lame de calcar, varfurile ce domina Dunarea, pe malul sarbesc, Mali si Veliki Strbac. Mai departe, spre sud, culmea Crni Vrh domina zona, punctata de releele din varf. In dreapta acestui munte, creste calcaroase in zona Bor.
Un noian de vai impadurite, intunecate, tributare Dunarii, domina peisajul sud vestic. La capatul lor, ghicim defileul deschis de fluviu. Peisajul se inchide cu culmea joasa a Muntilor Aninei, marcat in sud de parcul eolian de langa Moldova Noua. Privirea se pierde apoi in campia banateana.
Peisajul proxim, pe intregul peisaj, este ocupat de culmile joase, impadurite in cea mai mare parte, ale Muntilor Almaj. Ici-colo, apar poieni si fanete, stane si conace de vara. Peisajul este alterat insa si de defrisari precum si de o cariera de carbune, situata la sud de varf. Culmile joase sunt traversate si de drumuri. Se zareste si drumul care urca pe Rudaria Mica, de cealalta parte a varfului.
Urmand muchia, spre sud-vest, putem ajunge pe Svinecea Mica, coboarand insa intr-o strunga impadurita si urcand apoi din nou pe culme.
Cu un autoturism de teren, putem ajunge, eventual intreband si localnici, de cealalta parte a muntilor, la Ieselnita sau chiar la Dubova. Drumuri forestiere – foste terasamente de decovil – pornesc insa si spre amontele defileului Dunarii, spre Berzasca. Dificultatea este insa de a gasi drumul cel bun.
La tura catre Svinecea Mare au participat: Viorel Visan si Tiberiu Sturek. Imagini ale turei regasiti aici.