Colariu

Denumirea turei: Colariu

Data turei: 6 octombrie 2012

Durata: 7h

Distanta: 9 km

Diferenta de nivel: 570 m

Marcaj: fara marcaj

Frontonul de calcar al Muntilor Mehedinti domina statiunea Baile Herculane cu peste 300 de metri. Pereti verticali, hornuri, vai seci, canioane de nepatruns. Tot acest decor este punctat de siluetele pinilor negri. Amfiteatrul acesta urias este strapuns de cateva ogase.

In partea sudica a statiunii, se zareste cu ochiul liber, un pinten stancos ce domina fosta cariera de calcar Pecinisca dar si intreaga vale. Este Colariu, iar in varful lui se gaseste o cruce, vizibila de la distanta.

Pentru a ajunge pe Colariu, pornim din localitatea Pecinisca, situata imediat la sud de Baile Herculane. Apucam pe o strada ce se ramifica din drumul national si se suprapune in prima parte cu traseul ce duce in Cheile Peciniscai si mai departe, spre creasta Muntilor Mehedinti. Marcajul banda galbena este foarte rar.

Dupa circa 20 de minute ajungem in zona parasita a unei cariere de calcar (alta decat cea mentionata mai sus). Aici poteca de vale se catara printre 2 pereti si continua prin chei. Traseul nostru catre Colariu coteste insa brusc la stanga, pe un drum de tractor. Acesta face cateva serpentine castigand altitudine, chiar in apropierea peretilor suri ai carierei. Se deschid peisaje frumoase catre dealul Stoghiru (in varful caruia se afla 3 relee) si catre valea Peciniscai. Apoi drumul intra in padure.

Continuam sa urcam, schimband de cateva ori directia. Drumul ne este calauza buna. Urcusul este cand mai lin, cand mai pronuntat. Iesim in cele din urma pe un platou inclinat, iar drumul ne duce printre cateva salase de vara. Cotim apoi la dreapta, din nou pentru a urca, intrucat de muchia Colariu, aflata in fata noastra, ne desparte o vale. Vom ocoli aceasta vale pe la obarsii, mergand cand pe drum, cand prin fanete. Zona este destul de salbaticita, pentru ca este putin umblata.

Ajungand intr-un fel de varf, la liziera padurii, apucam pe un drum forestier bine conturat – de fapt continuarea drumului pe care am venit – care porneste in coborare lina, pe coasta estica a muntelui.

Mergem cateva sute de metri pe acest drum si urmarim cu atentie partea sa stanga unde se va deschide un altul, in urcus, pe care apucam. Acesta este acoperit de vegetatie, fiind evident foarte putin folosit. Dupa cateva minute de urcus prin padure, iesim pe un alt platou, mai intins, si aproape orizontal. Suntem pe spinarea Colariului iar in dreapta noastra, inalt, masiv, impadurit dar cu stancarii albe pe coama, zarim Domogledul.

Intrucat crucea se afla la capatul platoului, ne orientam sa il strabatem de-a lungul. Orientarea nu este foarte dificila, incercam sa tinem muchia principala, evitand coborarea spre vaile laterale. Ceea ce ne va crea probleme sunt insa tufarisurile foarte dese si salbatice de corn, maces, mur, etc. crescute de-a valma si care acopera in cateva locuri complet poteca – si asa de-abia vizibila. Va trebui sa alegem cu grija locurile in care vom traversa aceste palcuri de vegetatie.

Dupa traversarea primei portiuni de padure, zarim deja varful crucii. Poteca merge orizontal si inainte de a urca pe varful final, va trebui sa traversam inca o zona dificila de padurice deasa. Odata depasita si aceasta, urcam lent pe un platou calcaros si ajungem chiar in spatele crucii, situata putin sub varf, inspre Valea Cernei.

Desi are o altitudine modesta (circa 600 m), Colariu ofera o perspectiva inedita asupra Vaii Cernei. Chiar la picioarele noastre se zareste Pecinisca, stadionul si cea mai mare parte a statiunii. Dincolo de vale se ridica culmile impadurite ale Muntilor Cernei, debutand cu Seseminul si Mohornicul, continuate cu Cicilovete. In spate, lucesc in zare calcarele Arjanei. Si mai departe, in ceturile din miazanoapte, se ridica Vlascu si restul crestelor alpine.

Peste primele culmi joase, se ridica noianul de culmi orizontale, impadurite ale Muntilor Almajului. Mai jos, spre sud, se zareste Stoghirul. Inspre est, culmea Muntilor Mehedinti apare continua, impadurita, fara rupturi. Masiv se ridica Domogledul, ce pare foarte aproape. Chiar langa noi, peste valea ingusta si foarte adanca a Feregarilor, se ridica abrupturile calcaroase ce tivesc povarnisurile Domogledului si construiesc imaginea de amfiteatru vizibila din statiune: hornuri, abrupturi, vagauni, salbaticii neinchipuite.

Poate nu este cel mai larg peisaj insa cu siguranta, Colariu ofera una dintre cele mai originale perspective din Muntii Mehedinti.

Revenirea o putem face pe acelasi parcurs sau putem incerca o coborare temerara, prin padure si campuri de feriga, spre valea Feregari. Poteca lipseste insa odata ce depasim zona de tufe si rugi din partea superioara, coborarea prin padure nu pune probleme de orientare – ne indreptam doar spre fundul vaii – ci doar de atentie.

In cele din urma razbatem in poteca ce urca prin Cheile Feregari spre Domogled sau spre creasta Muntilor Mehedinti, marcata cu banda galbena.

La tura au participat: Claudiu Pirlea, Alina Pirlea, Radu Veres, Oana Lazar, Cristian Lazar, Viorel Visan, Tiberiu Sturek. Imagini ale turei regasiti aici iar track-ul traseului este disponibil in sectiunea Resurse a site-ului.