Mens Sana in Corpore Sano
Asociatia de Turism Ecologic „Camena” deruleaza in perioada 3 octombrie – 22 noiembrie 2012 proiectul intitulat „Mens Sana in Corpore Sano”, proiect ce isi propune cresterea ofertei de activitati ce au ca tema exercitiile fizice si importanta acestora pentru sanatatea organismului, adresate tinerilor din judetul Mehedinti.
Asociatia de Turism Ecologic “Camena” promoveaza la nivelul judetului activitati in aer liber, in natura, in parcuri si pe terenuri de sport, activitati ce presupun miscare, dar care in acelasi timp dezvolta la tinerii participanti creativitatea, abilitatile de comunicare, de lucru in echipa, de lider. Astfel de activitati sunt derulate utilizand metode specifice educatiei nonformale: teambuilding, animare stradala, animare socio-educativa, photo-voice, ateliere practice.
In urma focus grupurilor organizate in liceele severinene si ONGT din Mehedinti, s-a identificat oferta extrem de scazuta de activitati pentru petrecerea timpului liber si o lipsa de preocupare a tinerilor privind propria stare de sanatate. Mai exact am constatat o insuficienta informare asupra metodelor de ameliorare a starii fizice, a posibilitatilor de autoevaluare, a valorificarii plenare a propriului potential.
Prin proiect urmarim constientizarea participantilor vis-a-vis de importanta sanatatii lor si de ceea ce pot face prin exercitiu fizic pentru intretinerea si imbunatatirea acesteia. Astfel ei vor invata cum sa isi evalueze forma fizica, cum sa isi stabileasca obiective in legatura cu ameliorarea acesteia, cum sa isi alcatuiasca un plan de antrenament, cum sa isi gestioneze si sa valorifice timpul, cum sa isi aleaga exercitiile si cum sa-si dozeze efortul. Tinerii vor realiza ca de ei depinde cel mai mult starea lor fizica si ca de ea sunt strans legate realizarile personale si profesionale. Pentru ei, o viata activa fizic are cele mai mari sanse sa fie de durata si de calitate. Vor invata ca rezultatul este strans legat de efortul pe care il depun pentru atingerea lui.
Obiectivele proiectului sunt:
• sa dezvoltam la 18 tineri timp de doua luni abilitati de a-si imbunatati starea de sanatate a organismului utilizand exercitii fizice variate;
• sa implicam 18 tineri in activitati de promovarea a importantei exercitiilor fizice pentru sanatatea organismului timp de doua luni;
• sa promovam la nivelul comunitatii si in mediul online o oferta de exercitii fizice ce au ca rol intretinerea si imbunatatirea starii de sanatate a organismului.
• sa diseminam exemple de buna practica.
Activitati ce vor fi derulate in cadrul proiectului
• Intalnirea echipei de proiect;
• Promovarea proiectului la nivelul comunitatii
• Selectarea participantilor
• Program de formare pe tema exercitiilor fizice si a importantei acestora pentru intretinerea si imbunatatirea starii de sanatate a organismului.
• Dezvoltarea si promovarea unei oferte privind exercitiile fizice si importanta acestora pentru sanatatea organismului pentru tinerii din ONGT si liceele severinene.
• Realizarea ghidului de bune practici privind exercitiile fizice si importanta acestora pentru sanatatea organismului
• Monitorizarea proiectului
• Evaluarea proiectului
Parteneri: Asociatia de Tineret „Gheorghe Ionescu – Sisesti”, Asociatia de Copii si Tineret „Alice Voinescu”, Fundatia pentru Tineret Mehedinti.
Actiune finantata de Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret
Pentru informatii suplimentare va rugam sa va adresati echipei de proiect la adresa: office@camena.ro